Inca un premiu pentru talentatii de la Ex toto corde

Trupa de teatru „Ex Toto Corde” a Centrului Cultural „Ion Vinea” a participat în perioada 16 – 19 septembrie2016 la Festivalul Naţional de Teatru „Mangalia Art”, festival aflat la a VII –a ediţie.ex-toto-corde
Spectacolul trupei giurgiuvene, o adaptare după „Zăpezile de altădată” de Dumitru Solomon, purtând titlul „Şi statuile dansează” a fost remarcat pentru textul ales, pentru jocul curat şi pentru buna colaborare între parteneri.
Juriul din care au făcut parte oameni de cultură din Mangalia, actorul Ioan Batinaş din grupul „Vouă” şi actriţa Adriana Trandafir a acordat trupei Ex Toto Corde două premii: premiul al III-lea pentru spectacol şi premiul special pentru rol secundar actorului Florin Stan.
Trupa premiată, condusă de profesoara Ionela Cralevici a fost alcătuită din Iulia Radu, Maria Popa, Ana Lupan, Cătălina Radu, Nela Popa, Florin Stan, Cristi Cristea, Sebastian Ştefan, Andrei Balcangiu, Alex Avram.
Ana Lupan s-a remarcat, de asemenea, fiind nominalizată la premiul pentru cea mai bună actriţă.

Lasă un răspuns