ȘCOALA GIMNAZIALĂ NUMĂRUL 7 A CÂȘTIGAT CEA DE-A V-A EDIȚIE A CONCURSULUI ”CINE ȘTIE, CÂȘTIGĂ”

Ajuns la cea de-a V-a ediție, concursul de cultură generală ”Cine știe, câștigă”, organizat în fiecare an în cadrul ”Primăverii culturale giurgiuveane” a reunit si anul acesta elevi de gimnaziu care au dovedit ca au cunoștințe vaste în mai multe domenii școlare.
Anul acesta, școlile participante au fost în număr de șase (Școala Gimnazială nr. 1 “Sf. Gheorghe”, Școala Gimnazială nr. 2 „Mircea cel Bătrân”, Școala Gimnazială nr. 4 „Mihai Eminescu”, Școala Gimnazială nr. 7, Școala Gimnazială nr. 8 „Academician Marin Voiculescu” și Colegiul Național „Ion Maiorescu”).
Moderatorul concursului a fost prof. Carmen Pețanca, iar jurizarea, prezidată de prof. Virgil Pețanca, a fost realizată de inspectori de specialitate ai Inspectoratului Școlar Județean.
Cele șase echipe și-au măsurat cunoștințele la patru discipline (limba și literatură română, istorie, geografie și muzică), în cadrul a trei runde de întrebări, respectiv, proba de audiție la muzică.
Pe locul întâi, după proba de baraj, s-a clasat echipa Școlii Gimnaziale nr. 7 , urmată de Colegiul Național “Ion Maiorescu” (Locul II), Școala Gimnazială nr. 8 “Academician Marin Voiculescu” (Locul III) și Școala Gimnazială nr. 4 ”Mihai Eminescu” (Mențiune).

Toate cele șase echipe au primit diplome de participare, iar clasatii pe primele trei locuri si mentiune au fost răsplătiți și cu premii în bani:
Locul I – 1000 lei
Locul II – 750 lei
Locul III – 500 lei
Mențiune – 250 lei.

Premiile au fost oferite de viceprimarul Ion Dragomir cel care i-a felicitat pe toti participantii dar si pe organizatori pentru pastrarea traditiei acestui concurs, respectiv Centrul Cultural Ion Vinea si Inspectoratul Școlar Judetean Giurgiu.

32228739_975187705976118_407941925123915776_n

Lasă un răspuns